Vorbind deschis cu duhul meu,
Prin fraze lungi şi chinuite
Simţeam fiori din Dumnezeu,
Printre cuvinte obosite.

Am început să plâng în Duh
Şi lacrimi inundau Pământul,
Ca ploaia caldă din văzduh,
Ce îmi spală veşmântul.

Oh, Duhule care te zbaţi
În trupul meu făcut din tină,
Putea-vei oare ca să ierţi
Din al meu suflet, orice vină?

Să laşi ca susurul Tău blând,
S-aline orice întristări,
Şi să le-arunci cât mai curând
Într-un ocean de dulci uitări.

Descătuşat să fiu de vină,
Şi să fugim în veşnicie
Să stăm cu Domnul Sfânt la Cină,
Plângând cu El, de bucurie.